Cum ținem pasul cu trendurile de toamnă 2021?

Există două tabere atunci când vine vorba de a fi ”la modă”. Sunt cei care spun că moda este ceva personal și că piesele vestimentare nu sunt trecătoare, iar cei care așteaptă ca trendurile momentului să fie dictate de marii designeri. Noi credem că o haină nouă ne face să ne simțim mai bine în pielea noastră și ne face mai interesanți, dar este important și ca aceasta să fie calitativă și durabilă. De data aceasta, am rezumat opiniile designerilor cu privire la trendurile toamnă-iarnă 2021, pe care ți le prezentăm mai jos și le-am împărțit în trei trenduri pe care le recomandăm oricărui bărbat care se respectă și pune preț pe vestimentație.

 

Alerta roșie!

Anul acesta designerii au vrut să atragă atenția prin nuanțe puternice de roșu folosite în prezentările de modă din lumea întreagă. Probabil că puțini dintre noi poartă această culoare cu lejeritate, iar dacă deținem o asemenea culoare în garderobă, ar fi util să începem să o căutăm printre hainele pe care nu le mai purtăm. Designerii ne îndeamnă ca anul acesta să fim mai curajoși și o idee mai extravaganți. Secretul pentru a avea o ținută impecabilă este să folosim un singur articol vestimentar de nuanță puternică, în timp ce restul vestimentației să rămână în culori neutre.

Sursa: https://www.gq-magazine.co.uk/fashion/article/autumn-winter-2021-trends-for-men

Pentru că dorim ca tu să fii mereu la curent cu trendurile, îți prezentăm două piese vestimentare de la Meyer și W. Wegener pe care le poți purta toamna aceasta împreună sau separat. Pantalonii Eton te vor așeza în centrul atenției și te vor face să te simți special în zilele ocupate la birou, în timp ce puloverul, cu o nuanță mai deschisă este o alegere practică pentru zilele mai reci și ținutele mai casual.

Găsești produsele aici:

https://www.meyer-wegener.ro/pantalon-barbati-w-wegener-eton-5557-rosu.html

https://www.meyer-wegener.ro/pulover-barbati-w-wegener-crew-neck-5943-rosu.html

 

Tonuri pământii

Sursa: https://www.vogue.fr/vogue-hommes-en/article/mens-fashion-trends-fall-winter-2021-2022

De la maro la bej deschis, această paletă largă de culori are multe de oferit. Conform designerilor, anul acesta se poartă ținutele monocrom în tonuri nisipoase și vestimentația inspirată din moda anilor 70. Bejul, care este de multe ori o culoare secundară și se poartă cu orice altă nuanță puternică, revine acum în lumina reflectoarelor și joacă un rol principal în ținutele masculine. Poate că acum este momentul în care putem scoate din dulap pantaloni, pulovere, sacouri în aceste nuanțe sau poți consulta noua colecție de toamnă Meyer și W. Wegener, inspirată din nuanțele terestre: https://www.meyer-wegener.ro/

 

   

Găsești produsele aici:

https://www.meyer-wegener.ro/pantalon-meyer-monza-6446-maro-35.html

https://www.meyer-wegener.ro/pantaloni-meyer-bonn-5420-maro.html

 

Puloverul pe gât

Nici nu a venit bine toamna și deja simțim nevoia de a scoate puloverele la înaintare. Nu degeaba sezonul toamnei a căpătat denumirea de ”sweater weather”. Cu siguranță că fiecare dintre noi are cel puțin un pulover pe care abia așteptăm să-l purtăm. Deși nu sunt o noutate în fashion, anul acesta designerii pun accentul pe purtarea puloverului pe gât și ne mai spun că important este cum alegem să îl purtăm. Conform designerilor, ”turtleneck” arată cel mai bine purtat înalt, colorat și elastic. O geacă de piele sau un trench deasupra este combinația pe care am merge și noi.

Sursa: https://www.vogue.fr/vogue-hommes-en/article/mens-fashion-trends-fall-winter-2021-2022

Puloverul pe care îl propunem noi este cu croială slim fit și poate fi purtat atât în combinații casual cu o pereche de blugi și geacă de piele, cât și în combinații office, cu o pereche de pantaloni eleganți și un palton tip trench coat.

 

 

Găsești produsele aici:

https://www.meyer-wegener.ro/pulover-barbati-w-wegener-487d-6938-albastru.html

https://www.meyer-wegener.ro/pulover-barbati-w-wegener-6926-albastru.html

 

Fie că alegi să urmezi trendurile date de marii designeri sau mergi pe propria intuiție, sperăm că articolul nostru ți-a fost de folos.

Te mai așteptăm cu noi idei pe blogul nostru!